Ministrul de Interne Marcel Vela a declarat, sâmbătă seara, că ar trebui să existe o delimitare clară între Poliţia naţională şi cea locală.
„În mod esențial ar trebui făcută o analiză cu privire la competențe, dincolo de uniformă sau inscripționare, competențele sunt uneori destul de complicate sau complexe, fie unele se suprapun, fie unele sunt în contradicție. În altă ordine de idei, Poliția locală are un avantaj care nu este comparativ cu Poliția națională.
Polițiștii locali sunt în subordinea primăriilor, s-au mărit salariile la primării și în mod automat funcționarii de acolo au salarii foarte mari.
De exemplu, un polițist local care protejează ordinea publică într-un parc din Timișoara are 8-9.000 de lei, iar un polițist din MAI care își riscă viața să prindă un criminal are la jumătate din salariul polițistului local”, a declarat ministrul de Interne la Digi24.
Citește și:

Viscolul dă peste cap programul zborurilor din Bucureşti

Incident la bordul unei aeronave pe ruta București – Hurghada. Activarea unui senzor de presurizare ...

Controale ANPC: peste 3,8 milioane lei în amenzi și măsuri pentru protecția consumatorilor

Tronsoane de autostrăzi şi drumuri naţionale închise din cauza zăpezii

Primăriță săltată de procurorii DNA
























