Drumul Timișoara – Moșnița Nouă, una dintre cele mai aglomerate șosele, în zilele obișnuite, are, în sfârșit, constructor!
„Suntem în ultimele zile în care se mai pot depune contestații. Îmi doresc, însă, ca firmele implicate să înțeleagă importanța acestui proiect pentru comunitate, să dea dovadă de respect și profesionalism. Urmează ordinul de începere a lucrărilor, în cel mai scurt timp posibil! Proiectul lărgirii la 4 benzi a porțiunii de 4,1 kilometri din DJ 592, are o valoare de peste 30 de milioane de lei, din bugetul Consiliului Judetean Timiș, dar și prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Lucrările ar trebui să fie gata în 9 luni de la deschiderea șantierului. Nu a fost nicio zi, chiar și în această nebunie generată de Coronavirus, în care să nu fiu întrebat drumul Timișoara – Moșnița Nouă. Veștile bune trebuie să circule!”, a transmis preşedintele CJT, Călin Dobra.
Citește și:

Cinci oferte primite de Primăria Timișoara pentru achiziția următoarelor 20 de autobuze electrice

Primăria Timișoara plătește 174.200 de euro pentru terenuri ocupate de lucrările de pe Prezan. Situa...

Iovescu: Au început lucrările la noul sediu al Școlii Dumitru Ciumăgeanu

Parteneriat între Consiliul Județean și zeci de comune prin care vor putea fi finanțate și implement...

Timiș; Restricții de circulație pe drumurile județene din cauza caniculei
























