Administrația locală din Lovrin s-a numărat printre cele care au adoptat bugetul local pentru anul 2020 încă din luna februarie. Banii disponibili din bugetul local vor fi completați, și anul acesta, de fondurile guvernamentale și europene atrase, astfel încât proiectele implementate la nivelul comunei să fie cât mai numeroase și realizate în cel mai scurt timp posibil.
Și anul acesta, printre prioritățile autorităților locale se numără educația și infrastructura, astfel că deja sunt puse la punct proiectele programate pentru a fi derulate sau finalizate anul acesta.
„Una dintre cele mai importante lucrări care va demara în această primăvară este cea de reabilitare, modernizare și dotare a școlii cu clasele 0-IV din Lovrin, investiție ce se va realiza din fonduri alocate prin Programul Național de Dezvoltare Locală. În curând urmează să pornească și lucrările de construire a unei creșe noi în comuna noastră. Pentru acest obiectiv au fost deja urmate toate procedurile birocratice, s-a organizat inclusiv licitația pentru desemnarea unui constructor care să ridice clădirea noii creșe, astfel că în curând vor putea demara lucrările în teren. Infrastructura rutieră este, de asemenea, o prioritate pentru administrația din Lovrin. Astfel, de curând s-a încheiat licitația pentru modernizarea infrastructurii rutiere în comună, un proiect în valoare de peste 3 milioane de lei, care presupune repararea și modernizarea tuturor drumurilor din comună. Se are în vedere și modernizarea și extinderea rețelei de încălzire cu apă geotermală în comună, dar și alte obiective la fel de importante, menite să asigure un confort sporit tuturor locuitorilor comunei noastre”, a precizat primarul comunei Lovrin, Vasile Graur.
Citește și:

Teren din Dâmbovița de aproape 2 hectare, ecologizat de Primăria Timișoara

Noi servicii digitalizate la Primăria Municipiului Timișoara

Mihai Ritivoiu își încheie astăzi mandatul de prefect al județului Timiș

Lucrările la piațeta de lângă Gara de Nord sunt gata. Continuă cele de pe bulevard/Foto

Acord între Primăria Timișoara și Romsilva pentru amenajarea Pădurii Verzi ca pădure-parc
























