Echipaje de jandarmi din Gruparea Mobilă Timişoara au desfăşurat, sâmbătă şi duminică, acţiuni pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol.
Acțiunile s-au desfășurat în colaborare cu Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Timiș și Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură – Serviciul Regional Transilvania, în zona localităților Dragșina, Parța și Uliuc.
În timpul acestor acțiuni, au fost depistate 14 persoane care pescuiau, în albia râului Timiș, fără a avea permis în acest sens. Două dintre acestea dețineau permise eliberate de o asociație de pescari care nu are contracte de utilizare a apelor din județul Timiș.
Persoanele depistate au fost sancționate contravențional, opt cu avertisment și șase cu amenzi în valoare totală de 1.800 lei pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.
Citește și:

Măsuri ale oamenilor legii în minivacanța de 1 Mai, în Timiș

Accident mortal în Moșnița Nouă: șoferul unei autoutilitare a murit după ce s-a răsturnat într-un ca...

Alertă cu bombă în Arad

Două autoturisme, căutate în Danemarca şi Olanda, depistate la frontiera timișeană

Turc prins în Vama Jimbolia cu documentul altei persoane
























