Eveniment important astăzi la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului Timișoara. Este vorba despre cea de-a opta ediție a Galei Premiilor 2019 a USAMVB.
Profesori, angajați ai instituției, au fost răsplatiți pentru implicarea în diferite proiecte. Astfel, au fost acordate mai multe premii, pe patru secțiuni. “Și anul acesta ne-am gândit să fim împreună întrega comunitate academică și în prima parte a evenimentului se va desfășura Gala Premiilor USAMVB. Am structurat-o pe patru secțiuni , evident luând în considerare cercetarea în universitate, partea de didactic și în mod special studenților. O importanță deosebită am acordat-o parteneriatului cu mediul preuniversitar, avem plăcerea să fie alături de noi inspectori școlari de la câteva inspectotate din 7-8 județe. Sunt aici pentru că dorim să îi premiem, să le arătăm că tratăm cu foarte multă seriozitate relația cu dumnealor. Avem câteva rezultate deosebite începând de la contracte importante pe care le-a semnat universitatea, lucrări științifice cu vizibilitate foarte bună, fie că vorbim de Revista Science, de anumite publicații cotate în baza de date internaționale, aspect care este foarte important deoarece pune în evidență calitatea rezultatelor semnate în asemenea reviste și conferințe”, a transmis rectorul USAMVB, prof.univ.dr. Cosmin Popescu.
Totodată a avut loc o Expoziție de pictură (hol Aula Magna) a Lect.univ.dr. Silvia Trion de la Facultatea de Arte și Design.
Evenimentul a fost deschis cu un Concert Orchestra Mag.
Citește și:

Prima de carieră didactică pentru anul universitar 2025-2026

Universitatea Politehnica Timișoara reduce temporar consumul de energie electrică, în contextul stăr...

Școala de Vară Interdisciplinară „Urban Health” a reunit la Timișoara specialiști și tineri cercetăt...

UPT investește în soluții concrete: laborator mobil și echipamente de ultimă generație pentru monito...

Profesorul Mykel J. Kochenderfer, de la Stanford University, susține o conferință despre viitorul in...





































