Avocatul administratorului firmei de deratizare Bistim Dera a explicat că substanţele folosite la deratizare şi dezinsecţie în blocul de pe strada Mioriţei din Timişoara au fost cumpărate ilegal de pe piaţa neagră.
Sorin Buţă, patronul firmei de deratizare Bistim Dera, a fost audiat pe parcursul nopţii, iar mrţi dimineaţă a fost reţinut pentru 24 de ore.

„În cauză există indicii că, în procesul de deratizare, suspectul a folosit un insecticid denumit „Delicia – GASTOXIN”, ce are în compoziție fosfură de aluminiu, o substanţă foarte toxică, cu efecte letale în caz de inhalare, și care necesită pentru utilizare autorizație specială”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.
„Nu le-a procurat legal, le-a cumpărat de pe piaţa neagră. Dar de la un tip care lucrează la o firmă de profil. Ştia de substanţele astea, le-a mai folosit la un moment dat la un hotel, în urmă cu o lună, a avut efecte foarte pozitive. Patronul de la hotel chiar doreşte să golosească toate camere din hotel şi să mai facă o deratizare. A cumpărat aceste pastile pentru hotel. Erau mai puternice faţă de cele folosite uzual. Primind o comandă de la această firmă, care deţine cele două blocuri în Timişoara, având pe stolc deja cumpărate, a zis să folosească şi acolo, având în vedere că acele încăperi nu erau locuite. După ce a plasat aceste pastile el a izolat cu bandă adezivă tocul uşii, a luat şi cheile cu el. Substanţa s-a dus însă şi spre apartamentele vecine, care erau locuite. Nu avea nici el de unde să ştie cât sunt de letale. Urma şi etapa a doua, de îndepărtare şi aerisire. Urma să şi igienizeze. Erau saltele pline de ploşniţe, şi în pereţi”, a declarat Călin Stăiculescu, avocatul lui Sorin Buţă, patronul firmei de deratizare Bistim Dera, relatează Radio Timişoara.
Foto: Costi Duma
Citește și:

Bărbat de 33 ani, decedat în timp ce monta panouri de tip sandwich la o hală

Bărbat reținut la Făget pentru conducerea în mod repetat a unui autoturism sub influența alcoolului

Razie a IPJ Timiș în Plopi și Kuncz

Doi bărbați prinși în timp ce vindeau droguri de mare risc

Tânăr de 19 ani reținut la Timișoara pentru conducere fără permis









































