Polițiștii Secției 3 Timișoara efectuează cercetări față de un bărbat de 41 de ani bănuit de furt dintr-o societate comercială.
Joi seara, în jurul orei 20:30, polițiștii Secției 3 Timișoara au fost sesizați despre faptul că un bărbat, de 41 de ani, a fost depistat de agenții de pază ai unei societăți comerciale din Calea Șagului, în timp ce sustrăgea bunuri.
Deplasându-se la fața locului, polițiștii au constatat că acesta a fost depistat după ce a trecut de casa de marcat având asupra mai multe parfumuri în valoare de 975 de lei. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, polițiștii continuând cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuitului.
Citește și:

Polițist erou la Timișoara: a spart geamul unui apartament și a salvat un bărbat care voia să se spâ...

Accident pe DN 59A, în Timiș: Două femei rănite după ce un șofer a intrat pe contrasens

Accident pe Calea Martirilor din Timișoara: două persoane rănite după ce un autoturism a lovit un st...

Măsuri ale oamenilor legii în minivacanța de 1 Mai, în Timiș

Tineri, arestați după ce au comis mai multe tâlhării în Timiș
























