Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de transport al gazelor naturale de către Transgaz, compania Delgaz Grid a fost solicitată, să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale, marţi, 1 octombrie, începând cu ora 09:00, în localitatea Ghiroda din judeţul Timiş.
Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil, începând cu ora 14:00.
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).
Citește și:

Joi, presiunea apei va fi scăzută, în localitățile Bodo și Fădimac

Aquatim oprește luni apa la robinete. Vezi localitățile vizate

Reţete pentru Paşte: Cozonac cu umplutură de nucă și cacao

Abonații Aquatim care rămân fără apă

Calendarul zilelor libere în 2026: sărbătorile care aduc cele mai lungi minivacanțe pentru români
























