Asociația Sepale face un tur al Banatului, în 7 septembrie fiind rândul orașului Recaș. Proiectul constă în realizarea unui spectacol/instalație realizat în manieră transdiciplinară, ce va fi itinerat pe parcursul a trei luni în șase localități – centru de comună și orașe limitrofe din Banat, unde sunt aglutinate cele mai importante comunități etnice din regiune
Alături de un grup de artiști vizuali și muzicieni, scopul asociației este revitalizarea mediului cultural rural, prin înlesnirea întâlnirii comunității locale cu arta contemporană.
Astfel, programul va consta în expoziții de arta contemporană, cu participarea artistilor: Andreea Medar, Cătălin Petrișor și Silvia Moldovan, proiecția unui documentar video realizat de Mihai Pinti, workshopuri de muzică electronică pentru copii și un show de lasere și muzică de Alex Halka, completată de o instalație video, produsă de artista vizuală Josépha Blanchet. Evenimentul va avea loc la Casa de cultură.
PLUG | IN este un proiect amplu care are ca scop readucerea în actualitate a etniilor din Banat, prin intermediul unui spectacol/instalație, creat de un grup de artiști provenind din diverse medii culturale.
Cuvântul „plug” cu o bogată semnificație în limba română, obiect care ajută la lucrul pământului, dar în același timp creează o legătură intimă între locuitorii satului și natură, și prepoziția „in” din limba engleză, care schimbă percepția asupra modului în care ne conectăm la „curentele” actuale, la noile tehnologii artistice, specific urbane.
Citește și:

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș recrutează asistenți maternali

Hamei Festival aduce trei zile de muzică, gastronomie și distracție pe Platoul Stadionului Dan Pălti...

110 persoane fără adăpost și cerșetori depistați în stradă de polițiștii locali în ultima lună la Ti...

Licitație pentru spații comerciale în piețele din Timișoara! Cine poate pune mâna pe cele mai bune l...

Servicii pentru persoane cu dizabilităţi într-un sediu modern
























