Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale efectuează verificări în vederea depistării unui tânăr, de 24 ani, dispărut din Timișoara.
Dispariţia le-a fost sesizată oamenilor legii miercuri seara, la ora 20.
Marţi, în jurul orelor 21:30, Caramaliu Loredan ar fi plecat de pe strada Polonă în direcția Aleea Poieniței din Timișoara, iar până în prezent nu a mai revenit.
Semnalmente: înălțime 1.87 m, 105 kg, corpolență-solid, păr șaten, tuns scurt, ochii căprui.
Oricine poate oferi detalii cu privire la persoana dispărută este rugat sa apeleze Serviciul de Urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie.























