Lumina Sfântă din Ierusalim va fi adusă în România, pentru a noua oară, cu un avion special. În seara de sâmbătă, ea va ajunge și la Timișoara, urmând să fie împărțită credincioșilor.
O delegaţie a Patriarhiei Române condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, va aduce Lumina Sfântă cu un avion special. Aceasta va fi dusă cu avioane de mici dimensiuni la Bacău, Iaşi, Suceava, Sibiu, Cluj-Napoca, Baia Mare, Satu-Mare şi Timişoara pentru comunităţile de credincioşi ortodocşi.
Astfel reprezentanții Patriarhiei Române se vor afla la Ierusalim sâmbătă, între orele 12 și 14, când Lumina coboară la Biserica Sfântului Mormânt, vor lua flacăra Învierii şi se vor îndrepta spre aeroport. Lumina Sfântă va arde în două lămpi special.
(Foto News.ro)
Citește și:

157 de ani de la prima călătorie cu tramvaiul pe actualul teritoriu al României, marcați de STPT pri...

A început votul publicului pentru Destinația Anului 2026

Undă verde pentru proiectul Consolidare Variantă de Ocolire Caransebeș km 0+310 – 12+073

Sistemul de termoficare al Timișoarei funcționează în parametri normali, chiar și în condiții de ger

E sezonul vacanțelor! Ai verificat dacă pașaportul tău este valabil?
























