Societatea de Transport Public Timişoara şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Banat” al judeţului Timiş au încheiat, luni, prin intermediul lui Nicolae Florin Bitea şi Lucian-Vasile Mihoc, şefii celor două instituţii, un acord de parteneriat.
Scopul parteneriatului este acţiunea în comun a echipajelor celor două părţi pentru asigurarea intervenţiei în cazul situaţiilor de urgenţă, iar obiectivul colaborării este diminuarea timpului de răspuns, în gestionarea situaţiilor de urgenţă apărute în municipiul Timişoara.
STPT şi ISU „Banat” vor participa la derularea acordului după cum urmează:
– acţionează în comun pentru intervenţia şi gestionarea situaţiilor de urgenţă;
– organizează şi desfăşoară în comun exerciţii în ceea ce priveşte intervenţia în situaţii de urgenţă, ce pot apărea atât în locaţii, cât şi în mijlloacele de transport în comun;
– instruieşte personalul societăţii pentru intervenţia în situaţii de urgenţă;
– promovează în mod reciproc acţiunile desfăşurate;
– asigură fluxul informaţional/decizional prin dispeceratele proprii;
– participă la şedinţe de lucru în scopul aducerii la îndeplinire a prezentului acord, precum şi a altor activităţi ce pot fi desfăşurate în comun.
Citește și:

Cod galben de ger în toată țara. Autoritățile avertizează asupra riscurilor temperaturilor extrem de...

Amenzi de peste 132.000 de lei în parcurile din Timișoara. Câini fără lesă, scandaluri și coji de se...

Amenzi de 300.000 lei la marii retaileri din județ

Timișoara se aprinde în lumini de sărbătoare: Ștefan Bănică Jr. deschide Târgul de Crăciun în 30 noi...

Garda de Mediu Timiș, dotată cu drone
























