Un bărbat din judeţul Arad a înjunghiat două persoane, una dintre victime fiind fosta sa iubită, care participa în acel moment la o petrecere în casa părinţilor. Agresorul a încercat să-şi ia viaţa cu acelaşi cuţit când a fost găsit de poliţişti.
Atacul a avut loc într-o casă din localitatea Nădab, unde locuiesc părinţii fostei iubite a agresorului. Surse din rândul anchetatorilor au declarat că agresorul are 32 de ani şi locuieşte în localitatea Olari, iar în cursul nopţii a văzut pe Facebook fotografii cu fosta iubită care participa la o petrecere în satul Nădab. Bărbatul a mers la petrecere şi a înjunghiat-o pe femeie, dar şi pe fratele acesteia, apoi a fugit.
Ulterior, poliţiştii l-au găsit pe bărbat pe o stradă din satul natal, iar când a fost somat să se predea, bărbatul s-a înţepat cu cuţitul în abdomen şi în gât.
Agresorul a fost transportat la Spitalul Judeţean Arad, unde a fost internat în stare gravă, la Secţia ATI. La acelaşi spital sunt şi victimele atacului, internate la Chirurgie, unde au fost supuse unor intervenţii chirurgicale, iar medicii afirmă că sunt în stare stabilă.
Citește și:

La Timișoara, o vulpe care și-a făcut cuib lângă un loc de joacă a fost capturată de jandarmi/Video

Băiat de 4 ani, rănit într-un accident în Timiș/Foto

Conflict pe o stradă din Lugoj: un tânăr a amenințat o persoană cu un cuțit

Femeie de 76 de ani dispărută la Timișoara. Poliția cere ajutorul populației

Moarte tragică pe un câmp din Timiș: un tânăr de 19 ani a fost lovit mortal de un echipament
























