Premieră absolută pentru nostalgicii muzicii anilor de glorie ai genurilor pop, dance ori reggae, DISKOteka Festival va fi fără doar și poate cea mai grandioasă manifestare muzicală din vestul țării, care se alătură celor mai mari evenimente muzicale din Europa în 2019.
Vara aceasta începe la Timișoara cu Diskoteka Festival, cel mai mare festival al muzicii anilor 80 și 90 din Europa! Organizatorii au făcut publice modulele care vor compune scena amplasată în centrul stadionului „Dan Păltinișanu” (simulare). „DISKOteka Festival 2019 nu este un spectacol, nu este un eveniment, este o poveste. Este povestea a milioane de oameni, din țară și de peste hotare, care au crescut cu melodiile unor mari artiști. Conceptul are în vedere readucerea în prim plan a pieselor care au făcut istorie”, transmit organizatorii evenimentului.
Din totalul de 45.000 de abonamente puse în vânzare până la sfârșitul săptămânii trecute au fost vândute mai mult de jumătate.
Între 31 mai și 2 iunie 2019, artiști legendari precum Dr. Alban, Ricci e poveri, Lian Ross, Modern Talking, Ace of Base, CC Catch, Alphaville, Sandra, Nana, SNAP!, Sabrina, Haddaway, Boney M sau East 17 vor cânta pe cele 5 scene ale festivalului din capitala Banatului.
Mai multe detalii aici: https://www.bilete.ro/diskoteka-festival/diskoteka-festival-31-mai-02-iun-2019/.
Citește și:

Petrecere pe barcă cu artistul newyorkez Facets în Timișoara

Bijelo Dugme revine la Timișoara alături de Goran Bregović într-un concert aniversar: 50 de ani de i...

Horoscop 2026: anul deciziilor grele, al schimbărilor neașteptate și al priorităților redefinite

Timișoara sărbătorește trecerea în 2026 cu spectacole și transport public prelungit. Cine cântă

Muzică balcanică, rock alternativ și energie urbană în mijlocul naturii, Electroruga Buzad revine în...




























