Edilul oraşului Buziaş, Sorin Munteanu, este foarte nemulţumit deoarece primăria pe care o conduce nu are buget aprobat pe anul în curs cu toate că am trecut de jumătatea lunii martie. Primarul staţiunii timişene consideră că tergiversarea aprobării bugetului la nivel naţional îşi va pune serios amprenta pe activitatea instituţiei pe care o conduce.
„Sunt nemulţumit de faptul că nu avem buget. Bugetul trebuia să fie gata la sfârşitul lunii decembrie pentru ca noi în martie să avem implementate proiectele şi strategiile de achiziţii pentru anul acesta. În condiţiile date, practic jumătate de an este pierdut prin faptul că bugetul s-a tergiversat şi încă nu ştim pe ce sume ne putem baza cu atât mai mult cu cât vom fi încărcaţi ca unităţi administrativ teritoriale cu tot ce înseamnă social: persoanele cu handicap, persoanele pe Legea 416 şi aşa mai departe”, ne-a declarat primarul oraşului Buziaş, Sorin Munteanu.
Citește și:

Primăria Bucovăț: Curățenia de toamnă, fără arderi! Amenzi de până la 45.000 de lei pentru persoanel...

Investiții în educație la Timișoara: fonduri europene pentru extinderea Școlii Gimnaziale nr. 7

CJ Timiș a predat microbuze electrice pentru elevii din judeţ / VIDEO

Primăria Timișoara continuă refacerea carosabilului pe bd. Liviu Rebreanu

Bazele sportive din Timișoara devin mai accesibile: regulament clar și facilități pentru comunitate
























