Polițiștii locali aflați în patrulare în cursul zilei de marţi, pe bd. Regele Carol I, au observat în fața magazinului de muzică din zonă un bărbat care se plimba purtând la vedere un pistol.
Trecând la legitimarea acestuia, s-a stabilit că se numește E.A., de 34 de ani, din Timișoara, bărbatul având documente care să-i permită deținerea unei astfel de arme. Asupra acestuia se afla un pistol marca Ruger P 345, de culoare neagră, cu aer comprimat, pe care a declarat că l-a achiziționat de la magazinul cu urstensile de vânătoare și pescuit, pentru autoapărare.
Cel în cauză a fost predat polițiștilor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere a unei arme fără a avea permis în acest sens.

Citește și:

Descoperire șocantă pe un drum din Timiș: bărbat găsit fără viață într-un autoturism

Jandarmii timișeni asigură ordinea publică și atenționează privind pirotehnicele în minivacanța de C...

Accident rutier mortal la Recaș

Impact pe un drum din Sânandrei: intervenție SMURD, două victime duse la spital

Rucsacul care îți poate salva viața: ce trebuie să conțină kitul de urgență pentru primele zile de c...
























