Penitenciarul Timișoara organizează joi, 4 octombrie, în colaborare cu Naționala Artiștilor Fotbaliști din România, un spectacol umanitar, în vederea susținerii financiare a tratamentului medical a micutului Rareş, un băiețel de 1 an şi 2 luni cu grave probleme de sănătate.
Spectacolul, ce se va bucura de prestația renumiților artiști Aurelian Temișan, Octavian Clonda, Dan Grasu, formația Alb și Negru – Kamara și Andrei Ștefănescu şi Rareș Varniote, va fi susținut, începând cu ora 16.00, la Filarmonica Banatul din Timișoara.
„Haideți să arătăm că ne pasă, să demonstrăm că suntem uniți și puternici, mai ales în astfel de momente! Generozitatea este cea care ne caracterizează, ne ajută să ne gândim la aproapele nostru, la dificultățile lui deoarece acțiunile de caritate sunt cheia umanismului fiecăruia”, au transmis organizatorii.
Citește și:

Canicula afectează infrastructura de transport public

Mențiuni speciale pentru România la expoziția internațională The Water We Want 2025, prin Aquatim

Amenzi de peste 246.000 de lei pentru nereguli în asociațiile de proprietari din Timișoara

Circulație rutieră restricționată cu ocazia ceremoniei Zilei Naționale a României

Canicula și lipsa precipitațiilor accentuează seceta hidrologică în Banat. Debitele râurilor au scăz...
























