Societatea locală de termoficare din Timișoara, Colterm SA, are un nou domeniu de activitate. Zilele trecute, compania controlată de Primăria Timișoara a obținut autorizarea pentru a efectua servicii de verificare, încărcare şi reparare a stingătoarelor de incendii.
Domeniile de activitate ale Colterm cresc de la un an la altul. Dacă până anul trecut compania locală se ocupa numai cu ”prepararea” și livrarea agentului termic și a apei calde la nivelul municipiului Timișoara, iar din 2017 se ocupă și de reparații acolo unde Primăria îi solicită, iată că, din vara acestui an, Colterm adaugă încă un domeniu la activitatea sa. ”Având în vedere strategia pentru diversificarea activităţii companiei Colterm S.A., după implementarea cu succes a contractului de reparaţii pentru patrimoniul Municipiului Timişoara, începând din data de de 12.07.2018 efectuăm şi servicii de verificare, încărcare şi reparare a stingătoarelor”, au anunțat reprezentanții societății.
Conform anunțului făcut de Colterm SA, societatea a fost autorizată de către Centrul Naţional de Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă şi certificată calitativ de organisme adiacente. ”Colterm S.A. Timişoara deţine personal calificat şi resursele necesare (logistice, dotări, materiale, etc.), derularii acestor servicii. Astfel Colterm S.A. doreşte să devină un concurent redutabil pe piaţa produselor de prevenţie a incendiilor, abordând preţuri competitive şi o serie de servicii complementare”, mai transmit reprezentanții companiei.
Citește și:

Ilie Sîrbu, consilier local AUR: „Gara de Nord trebuie să devină un spațiu sigur pentru timișoreni”

Strategia de Dezvoltare Urbană, actualizată pentru noi investiții în cultură și patrimoniu

Timișoara beneficiază de 97 milioane lei, finanțare europeană pentru Magistrala Verde

Primăria Timișoara extinde serviciile de educație și sănătate în cartiere

Bozankaya continuă livrările de vehicule către România într-un ritm accelerat

























