Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat un cetăţean bulgar, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere spaniol fals, pentru autoturismul pe care îl conducea.
Miercuri, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, judeţul Timiş, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul bulgar D. N., în vârstă de 34 de ani, la volanul unui autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Bulgaria.
La controlul de frontieră, pe lângă documentele de identitate, şoferul a prezentat şi un permis de conducere spaniol. Poliţiştii de frontieră au constatat că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui permis auto original, acesta fiind fals, iar în urma efectuării verificărilor în baza de date au stabilit că cetăţeanul bulgar nu a obținut niciodată dreptul de a conduce.
Bulgarul a declarat că a obţinut permisul de conducere spaniol prezentat la control în schimbul sumei de 250 euro, în urma nepromovării examenului auto.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Citește și:

Incendiu de vegetație pe o stradă din Timișoara/Foto

Razie de noapte în Timișoara: peste 800 de persoane legitimate și amenzi de peste 56.000 de lei

Persoană fără adăpost, găsită moartă la Timișoara

Incendiu la o anexă gospodărească din Ghiroda: șase butelii GPL scoase de pompieri, mai multe animal...

Tânără înecată într-o baltă, în Timiș
























