Dacă angajatul este deranjat de șef în timpul liber chiar și cu un telefon, ar trebui recompensat de angajator cu bani sau zile libere. Este o decizie a Curții Europene de Justiție, sesizată de un cetățean belgian, și se aplică tuturor țărilor din Uniunea Europeană.
Un pompier din Belgia a dat angajatorul în judecată pentru că era obligat să fie la dispoziția lui chiar și după ce i se termină tura. Curtea Europeană de Justiție i-a dat dreptate. A stabilit că timpul de muncă trebuie clar delimitat de timpul liber.
Judecătorii au precizat în decizie că angajații care sunt la dispoziția șefilor chiar și atunci când sunt acasă fac de fapt ore suplimentare.
În realitate, susțin experții în resurse umane, decizia Curții Europene de Justiție va fi ignorată, iar relația dintre angajator și angajat nu se va schimba radical.
Mulți dintre românii consideră că abordarea Curții Europene de Justiție este normală.
Ar vrea să o aplice dacă ar fi în situația de a le fi încâlcite drepturile.
Tot experții în resurse umane se așteaptă ca mentalitatea angajatorilor să se schimbe: încet-încet corporațiile mari vor prelua și aplica aceste reguli iar în timp se vor extinde și la angajatori mai mici.
Sursa: stiri.tvr.ro
Citește și:

Zeci de români, blocați pe aeroportul din Berlin. Zboruri anulate sau amânate

Péter Magyar a câștigat alegerile în Ungaria. El va fi premier

A fost recuperat Coiful dacic de la Coțofenești, furat în jaful de la Muzeul din Drents din 2025

Două trenuri de mare viteză au deraiat în Spania: cel puțin 39 de morți și peste 170 de răniţi

Nouă persoane au fost rănite la bordul unui avion Ryanair prins de turbulenţe. Furtuni violente în s...
























