Eveniment

Autoturism „clonat”, depistat la frontieră în Timiş

Poliţiştii de frontieră de la Cenad au depistat un bărbat cu dublă cetățenie, bulgară și ucraineană, care intentiona sa introducă în România un autoturism marca Toyota RAV 4, “clonat” după alt autoturism, aflat în circulaţie în Spania.

În data de 05.11.2017, în jurul orei 13.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, s-a prezentat pentru a intra in România un bărbat cu dublă cetățenie, bulgară și ucraineană, în vârstă de 41 de ani, la volanul unui autoturism marca Toyota RAV 4, înmatriculat în Spania.

La solicitarea poliţiştilor de frontieră, pe lângă documentele de identitate, şoferul a prezentat şi certificatul de înmatriculare, document care avea însemnele autorităţilor spaniole.

La controlul specific, aceştia au constatat că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document original, aflat în uz, acesta fiind fals. Totodată, în urma extinderii cercetărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul din punctul de frontiera are aceleaşi elemente de identificare  cu un alt autoturism care se află în circulatie Spania, în posesia proprietarului.

Faţă de cele constatate, persoana în cauză a declarat că a fost contactată de un cetățean ucrainean, care îi propusese să conducă autoturismul până în Ucraina în schimbul unei sume de bani şi nu avea cunoştinţă despre faptul că certificatul de înmatriculare este falsificat și nici de faptul că autoturismul condus este o “clonă”.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăinuire, uz de fals și conducere a unui autovehicul neînmatriculat.

Autoturismul în valoare de aproximativ 117.000 de lei a fost confiscat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Sânnicolau Mare.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*