Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost prins în flagrant, în noaptea de 8 spre 9 noiembrie, în localitatea Săcălaz, județul Timiș, în timp ce ar fi transportat aproximativ 500 de grame de droguri de mare risc, cu intenția de a le comercializa.
Potrivit anchetatorilor, substanța identificată este 4-CMC, un drog de mare risc, sub formă cristalină. În urma verificărilor efectuate asupra autoturismului, polițiștii au descoperit și un cântar electronic de precizie, precum și mai multe pungi autosigilante, despre care există suspiciunea că ar fi fost folosite în activitatea de trafic.
Bărbatul a fost cercetat de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara.
La data de 9 noiembrie 2026, procurorii au dispus reținerea acestuia, iar ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș a hotărât arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timișoara.
Cercetările continuă în acest dosar pentru trafic de droguri de mare risc.



Citește și:

Un TIR a ajuns pe câmp de pe A1, în Timiș

Controale ample în Timiș: aproape 200 de sancțiuni aplicate în cadrul acțiunii TRUCK & BUS/Foto

O săptămână mai altfel - 250 de preșcolari și elevi informați de polițiștii locali despre siguranța...

Accident cu patru mașini pe o stradă din Lugoj. Un șofer avea 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat

Autoturism căutat de autoritățile franceze, depistat la frontiera Moravița. Un cetățean sârb este ce...
























