RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, cel mai mare proiect de economie circulară din România, anunță evoluția și rezultatele sistemului pentru primele nouă luni ale anului 2026.
În perioada ianuarie-septembrie 2026, românii au returnat prin SGR peste 4,1 miliarde de ambalaje, iar rata de colectare pentru primele nouă luni a ajuns la 85%. Aceasta este cu aproximativ trei puncte procentuale peste nivelul de 82% înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut.
În trimestrul III, românii au returnat aproape 1,7 miliarde de ambalaje, reprezentând peste 40% din totalul returnărilor din primele nouă luni ale anului. În august și septembrie, ratele lunare de colectare au ajuns la 93%, respectiv 97%. August a înregistrat cel mai mare volum lunar de returnări din perioada ianuarie-septembrie 2026, cu peste 619 milioane de ambalaje SGR colectate.
La nivel teritorial, cele mai multe ambalaje au fost returnate în primele nouă luni în București – 535,6 milioane de ambalaje, urmat de județele Ilfov – 196,2 milioane, Constanța – 193,1 milioane, Timiș – 179,6 milioane și Cluj – 167,0 milioane.
Reciclarea este obiectivul final al Sistemului de Garanție-Returnare. Materialele colectate prin SGR au ca destinație instalațiile de reciclare, unde sunt transformate în materii prime secundare și reintegrate în circuitul economic. În primele nouă luni ale anului 2026, RetuRO a predat către reciclatori aproximativ 305.600 de tone de materiale.



Citește și:

Treisprezece tone de materiale textile contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră

Înscrierile la Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2025 se prelungesc până în 27 iulie

Când intră alocațiile copiilor în ianuarie 2026 și ce sume vor primi elevii

Vremea extremă din ultimele ore a provocat blocaje rutiere, intervenții de urgență în mai multe zone...

Cod portocaliu de vijelii de joi, în București
























