Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi fost prins în flagrant, în județul Timiș, în timp ce deținea în autoturism substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, porționate pentru comercializare.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a bărbatului, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive.
Potrivit anchetatorilor, în seara zilei de 16 septembrie 2026, bărbatul a fost prins în flagrant de un echipaj al Secției 1 Poliție Rurală Ghiroda.
Acesta s-ar fi deplasat cu un autoturism în care polițiștii ar fi descoperit șapte folii de staniol ce conțineau o substanță cristalină, identificată ca a-Etilaminopentiofenona, porționată pentru comercializare.
În urma verificărilor, în autoturism ar mai fi fost găsite două pungi cu același tip de substanță psihoactivă. Una dintre acestea ar fi fost descoperită în buzunarul portierei șoferului, iar cealaltă în geanta bărbatului.
În aceeași zi, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului.
Ulterior, acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș. Instanța a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările în acest caz continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale și a împrejurărilor în care substanțele susceptibile de a avea efecte psihoactive ar fi fost deținute și destinate comercializării.
Citește și:

Prins după ce a furat un laptop de peste 10.000 de lei la Lugoj. Conducea și cu permisul suspendat

Rucsacul care îți poate salva viața: ce trebuie să conțină kitul de urgență pentru primele zile de c...

Un bărbat a turnat carburant pe el, dar și pe mașină

Mașină de lux căutată de autoritățile din Spania, descoperită la frontieră în Timiș. Autoturism de 5...

Incendiu puternic la o fabrică de peleți din Timiș. Zeci de pompieri au intervenit în zori
























