Municipiul Timișoara sărbătorește mobilitatea în comunitate și aduce oamenii mai aproape de oraș și unii de ceilalți, printr-un program care pune în aceeași poveste transportul public, bicicleta, sportul, cultura și timpul petrecut împreună.
În Săptămâna Europeană a Mobilității, Timișoara transformă străzile și spațiile publice în locuri de întâlnire, mișcare și cultură. Sub egida „Străzi pentru comunitate”, Municipiul Timișoara, prin Casa de Cultură, împreună cu STPT, SMTT și SCM, propune, pe 19 septembrie, o zi în care mobilitatea nu mai este doar deplasare dintr-un loc în altul, ci o experiență urbană construită împreună.
Programul conține activități pentru toate vârstele și pune în prim-plan transportul public, bicicleta, mersul pe jos, sportul, arta și interacțiunea umană.
Unul dintre punctele centrale ale evenimentului este Podul Mihai Viteazul, unde, între orele 11:00 și 14:00, participanții sunt invitați la Bridge Breakfast, un „mic dejun pe pod”, acompaniat de muzică live, cu cvartetul „Cantabile”, în decorul inedit al expoziției de fotografie „Punți și poduri”, semnată de Daliana Iacobescu & guests – Marius Cornea și Evelyn Bodo. În același timp, sub pod, copiii se pot bucura de desene animate în vaporetto, la Bridge Kids. Programul continuă cu concursul „Coșul plutitor” – aruncare la țintă, cu mingi, pe vaporetto, între orele 14:00-16:00.
Participarea la micul dejun este gratuită, dar necesită înscrierea prealabilă, pe formularul ce urmează a fi publicat pe pagina de Facebook a Casei de Cultură miercuri, 16 septembrie, la ora 20:00.
În stația 33, transportul public devine un punct de întâlnire destinat surprizelor: de la „autograf de la un vatman, pe un bilet de tramvai” cu Florin Mitroi, la performance-ul „Întârzie un pic”, cu actorul Alex Ștefănescu, sau înghețată și caricaturi oferite călătorilor care au asupra lor un abonament sau un bilet de transport public. Seara se încheie cu recitalul Jazz 33, susținut de Ionuț Dorobanțu și Alina Mihocaș.
Firobuz Cafe – un troleibuz transformat de STPT în cafenea – propune alte experiențe plăcute: Firopuppets – teatru de păpuși cu Magic Oz și actrița Maria Gornic, întâlnirea cu Mihnea Vâlceanu – un absolvent al Facultății de Matematică-Informatică pentru care mobilitatea a devenit o provocare zilnică, sau recitalul „Firobossanova”, susținut de Alex Cena și Maria Busuioc.
Bulevardul Regele Ferdinand I, Bulevardul C. D. Loga și Str. 20 Decembrie 1989 (închise circulației de sâmbătă, 19 septembrie, ora 5:00, până duminică, 20 septembrie, ora 5:00) sunt dedicate mișcării, alături de Școala de circ, Școala de skate, sesiuni de zumba și cycling, activități sportive propuse de SCM și alte activități, al căror program detaliat poate fi descoperit mai jos.
Nu lipsește nici o importantă componentă de informare și responsabilizare, prin workshopul „Trotinetele electrice și pericolele la care ne expun”, susținut de Poliția Locală.
Participarea la toate activitățile este gratuită.
Serviciul Comunicare
Program – Străzi pentru Comunitate – 19 septembrie 2026
PODUL MIHAI VITEAZUL
11:00-14:00 Bridge Breakfast – mic dejun pe Podul Mihai Viteazul (muzică live, cu cvartetul „Cantabile”)
11:00-14:00 Bridge kids – desene animate în vaporetto
11:00-22:00 Punți și poduri – expoziție de fotografie Daliana Iacobescu & guests
(Marius Cornea și Evelyn Bodo)
14:00 -16:00 Coșul plutitor (concurs de aruncat cu mingi, la țintă, pe vaporetto)
STAȚIA 33
11:00 Autograf 33 – sesiune de autografe pe bilete de tramvai, cu Florin Mitroi
12:00 Întârzie un pic – performance teatral Alex Ștefănescu
14:00 Înghețata mâine-i gata – bicicletă cu înghețată(gratuită pentru călătorii care prezintă un bilet de transport valabil)
16:00 Cartoons & Networks – caricaturi realizate călătorilor în stație (gratuite pentru călătorii care prezintă un abonament STPT valabil)
18:00 Jazz 33 – recital Ionuț Dorobanțu și Alina Mihocaș
FIROBUZ CAFE
11:00 Firopuppets – păpuși și teatru de păpuși, Teatrul MagicOz și actrița Maria Gornic
13:00 Firo-podcast – podcast în firobuz. Invitat: Mihnea Vâlceanu
15:00 Cartoons & Networks, caricaturi realizate călătorilor în stație (gratuite pentru călătorii care prezintă un abonament valabil)
16:00 Întârzie un pic, performance teatral Alex Ștefănescu
17:00 Firobossanova, recital Alex Cena & Maria Busuioc
LA BULEVARD
11:00-14:00 La bord, cu Andrei Toderaș
La povești, pe bicicletă
Bd. Regele Ferdinand
11:00-15:00 Școala de Circ
15:00-19:00 Campioni pentru viitor, activități sportive
Bd. C. D. Loga
11:00-11:45 Magnum Team, performance coregrafic interactiv
12:00-15:00 Școala de skate, atelier și demonstrație
15:00-18:00 Carturi cu pedale
15:00-19:00 Campioni pentru viitor, activități sportive
Grăbește-te încet!, concurs cu premii (cine merge mai încet cu bicicleta)
Podium
11:00-12:00 Zumba, cu Ana-Maria
12:00-13:00 Ora de sport, cu UVT
14:00-16:00 Cycling și dans cu Hamude
16:00-18:00 Full body workout, cu Smartfitt
19:00-22:00 Disco Time, DJ Zoli V (Bd. C.D. Loga)
Str. 20 Decembrie 1989
11:00 Trotinetele electrice și pericolele la care ne expun – workshop, Poliția Locală
11:00-20:00 Activități sportive SCM























