Social

Aeroportul Internațional Timișoara a înregistrat peste 170.000 de pasageri în luna iulie 2026, cel mai ridicat trafic lunar din istoria aeroportului

Aeroportul Internațional Timișoara a înregistrat în luna iulie2026 un trafic de 170.642 de pasageri, cea mai ridicată valoare lunară consemnată de la înființarea aeroportului.
Noul nivel de trafic depășește precedentul record, stabilit în august 2019, când au fost procesați 166.708 pasageri.

Rezultatul reflectă evoluția constantă a cererii pentru transportul aerian și consolidarea rolului Aeroportului Internațional Timișoara în asigurarea conectivității aeriene a regiunii de vest a României. Totodată, acesta confirmă depășirea nivelurilor de trafic înregistrate înaintea pandemiei.

În luna iulie, pasagerii au avut la dispoziție 38 de destinații regulate și charter. Rețeaua de rute a răspuns atât cererii generate de deplasările în interes de serviciu și vizitele în familie, cât și traficului specific sezonului estival.

Ruta Timișoara – București a înregistrat cel mai mare număr de pasageri, respectiv 22.680, fiind totodată și ruta cu cele mai multe zboruri operate în cursul lunii – 282.

Pe segmentul internațional, München s-a situat pe primul loc, cu peste 18.000 de pasageri, menținându-și rolul de principal hub de conexiune pentru călătorii din regiune.

În ceea ce privește zborurile turistice, Antalya a fost una dintre cele mai solicitate destinații charter, cu peste 13.000 de pasageri în luna iulie.

Mai multe rute europene au înregistrat un grad mediu de ocupare de aproximativ 94%, printre acestea numărându-se Karlsruhe, Madrid, Memmingen, Londra, Bergamo și Valencia.

Aceste valori indică o utilizare ridicată a capacității de transport și un interes constant pentru destinațiile operate de la Timișoara.

Traficul înregistrat în luna iulie confirmă tendința de creștere a activității aeroportului și evidențiază necesitatea continuării investițiilor în infrastructură și siguranța operațională. În acest context, nivelul ridicat al traficului reprezintă unul dintre argumentele care au stat la baza deciziei de realizare a lucrărilor de întreținere și modernizare a pistei de decolare-aterizare, lucrări care impun suspendarea temporară a traficului aerian în perioada 2–22 noiembrie 2026. Aceste investiții sunt necesare pentru menținerea condițiilor de operare în deplină siguranță și pentru susținerea dezvoltării viitoare a aeroportului.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*