Sănătate

Furtunile de vară pot declanșa crize severe de astm la copii. Avertismentul medicilor din Timișoara

Furtunile de vară pot însemna mai mult decât ploi torențiale și descărcări electrice. Pentru copiii alergici la polen sau care suferă de astm, acestea pot declanșa crize respiratorii severe, iar în unele cazuri simptomele apar chiar și la copii care nu au fost diagnosticați anterior cu această afecțiune. Specialiștii atrag atenția asupra fenomenului cunoscut sub numele de „astm de furtună”, încă puțin cunoscut și insuficient raportat în România.

Tusea puternică, respirația șuierătoare, senzația de apăsare în piept și lipsa de aer apărute în timpul sau înaintea unei furtuni de vară pot indica o criză de astm declanșată de condițiile meteorologice. În România nu există statistici privind frecvența acestor episoade, iar de cele mai multe ori cazurile sunt înregistrate drept crize de astm, bronhospasm sau reacții alergice, fără a fi făcută legătura cu furtuna și nivelul ridicat de polen din atmosferă.

„În mod obișnuit, ploaia este considerată benefică pentru persoanele alergice, deoarece curăță temporar aerul de polen. În cazul furtunilor puternice de vară, efectul poate fi însă exact invers. Curenții de aer aduc spre sol cantități mari de polen aflate în straturile superioare ale atmosferei. Din cauza umidității, particulele de polen absorb apă și se sparg în fragmente extrem de mici. Acestea pot pătrunde adânc în căile respiratorii și pot provoca inflamația și îngustarea bronhiilor, declanșând o criză de astm”, explică prof. dr. Ioana Ciucă, medic primar pneumolog pediatru și coordonator al Compartimentului de Pneumologie Pediatrică din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara.

Cei mai expuși sunt copiii cu astm alergic, în special atunci când boala nu este bine controlată sau tratamentul nu este urmat conform recomandărilor medicale. Totuși, specialiștii avertizează că și copiii care suferă doar de alergii sezoniere, manifestate prin strănut, nas înfundat, secreții nazale sau lăcrimarea ochilor, pot dezvolta pentru prima dată o criză respiratorie severă în timpul unei furtuni.

Simptomele pot apărea chiar înainte să înceapă ploaia, deoarece rafalele puternice de vânt transportă polenul și alte particule iritante, precum sporii de mucegai sau praful, pe distanțe mari. Fenomenul este întâlnit mai ales în perioadele în care concentrația de polen, în special cel provenit de la graminee, este ridicată, iar riscul crește în zilele caniculare urmate de furtuni violente.

Medicii le recomandă părinților copiilor alergici sau diagnosticați cu astm să ia măsuri preventive atunci când sunt anunțate furtuni.

„Atunci când se anunță o furtună, recomandarea este ca ferestrele să fie închise, iar copiii să rămână în interior. Tratamentul de control trebuie administrat în continuare, chiar dacă simptomele sunt absente, iar medicația de urgență trebuie să fie întotdeauna la îndemână. Respectarea tratamentului reduce considerabil riscul apariției unei crize severe”, subliniază prof. dr. Ioana Ciucă.

Specialiștii avertizează că schimbările climatice favorizează prelungirea sezonului de polenizare, creșterea concentrației de polen din aer și intensificarea fenomenelor meteorologice extreme, ceea ce ar putea duce la apariția mai frecventă a episoadelor de astm de furtună.

Părinții sunt sfătuiți să solicite de urgență ajutor medical dacă un copil respiră cu dificultate, nu poate vorbi din cauza lipsei de aer, respiră foarte rapid, devine somnolent sau agitat ori dacă buzele încep să capete o colorație albăstruie, semn că organismul nu mai primește suficient oxigen.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*