Lucrările la căminele studențești ale Universității de Vest din Timișoara, finanțate prin PNRR, se apropie de final.
Investiția înseamnă condiții mai bune pentru studenți: clădiri eficiente energetic, construite și renovate conform standardelor nZEB, cu un consum de energie semnificativ redus. Cel puțin 40% dintre locurile de cazare vor fi rezervate studenților din medii defavorizate. Studenții care primesc bursă socială vor avea, obligatoriu, prioritate, pentru a obține locuri în infrastructura universitară nou construită/extinsă.
Proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C15 – Educație.
Începând cu anul universitar 2026–2027, studenții Universității de Vest din Timișoara vor avea acces la cel mai mare cămin studențesc din România – un proiect de referință, cu peste 900 de locuri de cazare, spații moderne de studiu și co-working, zone dedicate socializării și facilități gândite pentru confortul și performanța unei noi generații.
Mai mult decât o investiție în infrastructură, noul cămin este o investiție în experiența universitară. Un spațiu în care comunitatea prinde viață, ideile se întâlnesc, prieteniile se construiesc, iar fiecare început de zi înseamnă încă un pas spre viitor.

































