Social

Sancțiuni de 110.000 lei aplicate celor care nu dețin contracte de salubrizare sau nu au păstrat curațenia în jurul recipientelor de deșeuri

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au avut în vedere, pe lângă verificările privind abandonul de deșeuri și nerespectarea legislației privind gestionarea acestora, precum și situațiile în care cetățenii sau societățile comerciale nu dețin contracte cu operatorul de salubrizare specializat în ridicarea deșeurilor, aceasta în condițiile în care cei care nu au astfel de contracte generează deșeuri care ajung pe domeniul public sau pe lângă recipientele altor plătitori de servicii. 

În cadrul verificărilor efectuate de la începutul anului, polițiștii locali au constatat un număr de 159 cazuri de încălcare a prevederilor  HCL 393/2023 pentru lipsă contracte de salubrizare, nemenținerea curățeniei în jurul recipientelor, necolectarea separată a deșeurilor și neutilizarea de recipiente standardizate pentru colectarea resturilor. Au fost aplicate tot atâtea sancțiuni în valoare totală de 110.000 lei. Cele mai multe dintre acestea, 82, au fost pentru nesemnarea unui contract de salubrizare în zone precum Strada Cerna, Cercului, C. Porumbescu, Bujorilor, G. Musicescu, Ion Ionescu de la Brad, Calea Aradului și Șagului, Eroilor de la Tisa, Gh. Pop de Băsești, Zefirului, N. Filipescu, J. Preyer, Albinelor etc.  

Reamintim că persoanele fizice și juridice au obligația să încheie contracte pentru prestarea activității specifice serviciului de salubrizare de colectare a deșeurilor municipale, numai cu operatorul căruia i-a fost atribuită activitatea respectivă și să menţină în stare de curăţenie spaţiile în care se face colectarea, precum şi recipientele în care se depozitează deşeurile, să colecteze în recipientele special destinate și să colecteze separat, pe tipuri de materiale. Nerespectarea acestor prevederi poate duce la sancțiuni de la 500 lei la 1.000 lei pentru persoanele fizice și de la 1.500 lei la 2.500 lei pentru persoanele juridice. 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*