Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș derulează proiectul „FlexCop_Flexibilitate în dobândirea de competențe și cunoștințe pentru acces la noi oportunități profesionale!” – COD SMIS 302244, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021 – 2027 – “Ține pasul”, proiect ce sprijină formarea și dezvoltarea profesională a angajaților din zona de Vest a țării, astfel încât aceștia să fie mai bine pregătiți pentru cerințele actuale și viitoare ale locurilor de muncă.
În cadrul proiectului mai sus menționat vă invităm să participați la programul de formare profesională:
”OPERATOR INTRODUCERE, VALIDARE ȘI PRELUCRARE DATE”
Cod COR 413201 – Nivelul 3 de calificare
Cine poate participa?
Persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
– Vârsta cuprinsă între 18 și 65 de ani
– Angajați cu contract individual de muncă (normă întreagă sau parțială); persoanele care ocupă poziții de management și au calitatea de administrator / reprezentant legal într-o întreprindere publică sau privată nu sunt eligibile.
– Domiciliul/reședința în județele din regiunea Vest (Timiș, Arad, Caraș-Severin, Hunedoara)
Nu sunt eligibile persoanele care:
– au participat anterior la cursuri gratuite finanțate prin PEO – Programul Educație și Ocupare
– angajații din instituții sau autorități publice (centrale sau locale), precum și cei din instituțiile publice de sănătate sau învățământ – aceste categorii sunt eligibile în cadrul programului PNRR.
Care sunt costurile?
Participarea la curs este GRATUITĂ.
Care sunt competențele dobândite?
Operatorul introducere, validare și prelucrare date are atribuții referitoare la introducerea pe suport electronic a datelor necesare prelucrărilor electronice. În acest scop, el efectuează o serie de activități importante pentru susținerea procesului de prelucrare electronică a datelor.
Participanții la curs vor dobândi următoarele competențe:
– Organizarea eficientă a activității proprii;
– Aplicarea prevederilor legale referitoare la SSM, situații de urgență și protecția mediului;
– Aplicarea cunoștințelor generale de comunicare și lucrul în echipă;
– Respectarea normelor de protecție a datelor;
– Utilizarea echipamentelor hardware și software, securitate informatică, gestionarea suporturilor de stocare;
– Introducerea, prelucrarea și stocarea datelor, precum și asigurarea calității acestora;
Programul include și:
– formare în Excel (nivel începător–mediu),
– Power BI pentru vizualizare și analiză profesională a datelor,
– Modul de introducere în inteligența artificială, axat pe utilizarea instrumentelor moderne precum ChatGPT, Copilot și soluții de automatizare accesibile.
Cât va dura cursul?
În situația în care în urma evaluării inițiale sau în baza certificărilor în condițiile legislației în vigoare se constată că participanții la programul de formare profesională dețin anumite competente, durata pregătirii se va reduce corespunzător, fără a depăși însă 50%.
Cum pot afla mai multe despre acest curs?
Informații suplimentare se pot obține la telefon 0256-490 771 sau e-mail ccoroian@cciat.ro, Cristina COROIAN.























