Curtea Complexului de Servicii Sociale pentru Persoane cu Dizabilități Podul Lung a prins mai multă culoare în urma colaborării dintre Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara și Primark Timișoara. Am organizat o activitate comună de plantare de flori, unde au participat angajații Primark, împreună cu angajații și beneficiarii de la Podul Lung și angajați ai Serviciului Servicii și Beneficii Sociale.
Activitatea a adus împreună beneficiari ai centrului, specialiști, care au ales să petreacă câteva ore plantând flori. Dincolo de plantarea propriu-zisă, ziua a însemnat interacțiune, implicare și momente petrecute împreună într-un cadru relaxat și prietenos, alături de tinerii și copiii de la Podul Lung.
„Astfel de activități contează foarte mult pentru beneficiarii noștri. După cum vedeți, nu este vorba doar despre amenajarea unui spațiu verde, ci despre faptul că oamenii vin aici, petrec timp cu tinerii și copiii centrului și îi cunosc mai bine. Pentru ei, aceste întâlniri înseamnă bucurie, încredere și sentimentul că fac parte din comunitate”, a declarat Amina Dragoescu, șef Complex Podul Lung.
Printre cei mai implicați participanți s-a numărat și Natalia, o tânără cu Sindrom Down, aflată chiar în prima ei zi la Centrul pentru Tineri Podul Lung. Natalia a avut grijă ca toate florile proaspăt plantate să fie udate și s-a bucurat de fiecare moment petrecut alături de ceilalți participanți. „A fost o zi foarte frumoasă, cel mai mult mi-au plăcut desenele pe hârtie și să ud florile, ca să crească mari și frumoase”, a spus Natalia.
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara mulțumește echipei PRIMARK Timișoara pentru implicare, deschidere și sprijinul oferit beneficiarilor centrului.
Centrul de Recuperare pentru Copii cu Dizabilități Podul Lung funcționează din anul 1992, având o activitate de 34 de ani în sprijinul copiilor și familiilor din Timișoara. În vara anului trecut, serviciile au fost extinse prin deschiderea Centrului de zi pentru Tineri cu Dizabilități Podul Lung, destinat persoanelor cu vârste între 18 și 34 de ani. În cadrul centrului, tinerii beneficiază de activități și terapii adaptate nevoilor și vârstei lor, într-un spațiu dedicat dezvoltării personale, socializării și integrării în comunitate.






























