Polițiștii locali aflați în patrulare în cursul zilei de ieri, în jurul orei 14.00, au fost atenționați de o persoană că pe Str. Lorena, în dreptul unui imobil, trei tineri consumă posibile substanțe interzise. Polițiștii locali au pornit în direcția indicată, moment în care cei trei au fugit, încercând să scape de întrebări, aruncând în iarbă o cutie metalică, în care ulterior s-au găsit substanțe cu culoare verde olive, susceptibile a face parte din categoria celor interzise.
Tinerii au fost identificați, constatându-se că au vârste de 20, 21 și 23 de ani, doi au domiciliu în Timișoara și unul în Sânandrei. Deși inițial au declarat că obiectul aruncat nu le aparține, asupra unuia dintre ei s-a găsit un pachet de foițe și un dispozitiv de mărunțit substanțele interzise.
Cei trei au fost conduși la sediul Poliției Locale Timișoara unde au fost întocmite documentele în vederea predării cazului către polițiștii din cadrul Brigăzii pentru Combaterea Criminalității Organizate Timișoara pentru continuarea cercetărilor conform legislației privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Citește și:

Accident mortal pe DN6, în Timiș: trei mașini s-au ciocnit. Un bărbat a murit, alte cinci persoane a...

Un șofer de 30 de ani a murit carbonizat într-un accident pe Centura Lugojului/Video

Accident pe A1, în Timiș

Accident pe Calea Aradului: Un bărbat beat a provocat coliziune între trei mașini

Femeie de 46 de ani, reținută pentru furt calificat la Timișoara. Prejudiciu de 7.500 de lei
























