Economic

Peste 19 milioane euro, pentru îmbunătățirea accesului elevilor la servicii medicale de calitate

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat două apeluri competitive, în valoare totală de peste 19 mil. euro, pentru îmbunătățirea accesului elevilor la servicii medicale de calitate.

Cele două apeluri de proiecte își propun să aducă medicina mai aproape de elevi, direct în școală sau prin unități mobile, pentru o generație mai sănătoasă și cu acces echitabil la servicii medicale.

Sunt finanțate:

  • reabilitarea, modernizarea și dotarea cabinetelor medicale și stomatologice din unitățile de învățământ publice;
  • dotarea cu unități mobile pentru furnizarea de servicii de asistență medicală stomatologică.

Pot depune proiecte unitățile de învățământ publice și/sau UAT-uri din mediul rural (regiuni mai puțin dezvoltate), precum și din zonele rurale și urbane din cele 4 regiuni ITI.

Teremele limită pentru depunerea proiectelor :

  • 29 mai 2026 – pentru proiectele privind dotarea cu unități mobile stomatologice;
  • 26 iunie 2026 – pentru proiectele de reabilitare/ modernizare/ dotare.

Astfel, investițiile contribuie la dezvoltarea unei rețele moderne de medicină școlară, reducerea inechităților dintre mediul urban și rural, respectiv asigurarea unui acces real și echitabil al elevilor la servicii medicale de calitate.

Ghidurile sunt disponibile la: https://mfe.gov.ro/minister/perioade-de-programare/perioada-2021-2027/autoritatea-de-management-pentru-programul-sanatate/programare-ghiduri/.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*