Eveniment

Cățel de o lună folosit la cerșit

Un pui de cățel a fost salvat de polițiști la Timișoara de la un individ care îl folosea ca să facă rost de bani de la trecători. Cățelușul era expus pe trotuar pentru a stârni compasiune de la cetățenii milostivi care îi dădeau bani “stăpânului”.

La data de 25.03.2026, în urma apariției în mediul online a unor imagini în care o persoană fără adăpost expunea spre cerșit un exemplar canin, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, împreună cu polițiștii Secției 2 Poliție Urbană Timișoara, s-au deplasat în zona Piața Mărăști, unde au constatat că aspectele sesizate se confirmă, astfel că a fost emis un ordin de plasare în adăpost pentru exemplarul canin, un pui în vârstă de aproximativ 4 săptămâni.
Acesta a fost preluat și încredințat unei asociații pentru protecția animalelor din județul Timiș.

Ulterior, cățelușului i-au fost asigurate îngrijiri medicale de specialitate, fiind transportat la un cabinet medical veterinar în vederea efectuării unui examen clinic și acordării asistenței necesare.

Persoana în cauză a fost predată polițiștilor locali din cadrul Serviciului Siguranță și Ordine Publică al Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara, în vederea conducerii la un centru dedicat persoanelor fără adăpost.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*