Eveniment

Flăcările au cuprins Coșteiu de Sus: incendiu masiv de vegetație și pădure, intervenție în forță a pompierilor/Video

Un incendiu de proporții a izbucnit miercuri, în localitatea Coșteiu de Sus, mobilizând de urgență forțe importante de intervenție.

Alarma a fost dată în jurul orei 15:15, când pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui foc izbucnit la vegetație uscată, care s-a extins rapid către fondul forestier. Stația de Pompieri Făget a intervenit inițial cu șase militari, sprijiniți de un autocamion cu container de stingere și o autospecială.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta violent pe o suprafață estimată la aproximativ 20 de hectare de pădure și alte 10 hectare de pășune împădurită, afectând litiera forestieră și favorizând extinderea flăcărilor.

În contextul amplorii intervenției, autoritățile au decis, începând cu ora 17:00, creșterea capacității operaționale la nivelul Stației Făget, prin chemarea unei ture libere. Totodată, a fost activată Grupa Operativă, iar la fața locului au fost trimise forțe suplimentare.

Dispozitivul de intervenție a fost întărit cu o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Lugoj, în timp ce în sprijin au acționat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Margina, alături de reprezentanți ai Ocolului Silvic.

Intervenția este în dinamică, pompierii acționând pentru limitarea și lichidarea incendiului care continuă să se manifeste la nivelul litierii de pădure.

Update, ora 20:30: Incendiul a fost lichidat.

Bilanț final: 15 pompieri militari, 6 pompieri voluntari și 2 pădurari au intervenit pentru lichidarea incendiului din Coșteiu de Sus.

Suprafața de teren afectată depășește 20 hectare de litieră de pădure și 10 hectare de pădure.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*