Luna mai 2026 vine cu surprize pentru pasagerii Aeroportului Internațional Traian Vuia din Timișoara.
Wizz Air lansează zborurile directe între Timișoara și Praga, începând cu data de 23 mai.
Zborurile vor fi operate de două ori pe săptămână, în zilele de marți și sâmbătă, oferind o conexiune rapidă către una dintre cele mai frumoase capitale europene.
Rezervările pentru biletele de avion sunt disponibile pe www.wizzair.com.
Supranumit și „Orașul de Aur” al Europei, capitala cehă Praga este una dintre cele mai spectaculoase destinații turistice de pe bătrânul continent. De la străduțele cochete pietruite, desprinse parcă dintr-o scenă de film, aflate în Orașul Mic (Mala Strana), trecând prin istoria ce răzbate din zona cartierului evreiesc Josefov și zăbovind la o cafea într-unul din localurile selecte din oraș, Praga este o bijuterie ce merită descoperită la pas, indiferent de anotimp.
Este numit și „Orașul celor 100 de turnuri”, Praga te întâmpină o pagină de istorie, de arhitectură, de cultură, ce te face să simți că trăiești o poveste. Statuile care împânzesc orașul, spectaculosul zid John Lennon, Turnul Prafului de Pușcă, Casa lui Kafka, dar și experiențe inedite precum shoppingul pe strada Paris, serile magice cu muzică de jazz sau un răgaz la o halbă de bere sunt alte experiențe pentru care Praga este locul perfect.























