Victimele femicidului sunt comemorate la Timișoara toată săptămână. Solidarity Hub Timișoara va organiza un memorial în Piața Operei pe tot parcursul săptămânii, iar comemorarea va avea loc în fiecare zi până duminică.
Cel de-al șaptelea femicid din 2026 a avut loc în Timișoara, ieri, pe 8 martie!
Un bărbat în vârstă de 35 de ani și-a înjunghiat mama, autoritățile estimează crima în jurul orei 16. Vecinii l-au imobilizat și au sunat la 112, acesta fiind transportat la spital.
“În memoria victimei femicidului de ieri, dar și pe celelalte victime ale femicidului, deja 7 în acest an, grupul nostru de Inițiativă, Solidarity Hub Timișoara, va organiza un memorial în Piața Operei pe tot parcursul săptămânii, iar comemorarea va avea loc în fiecare zi până duminică.
Nu putem sta deoparte, nu putem sta acasă în liniște, când știrile dau câte un femicid la câteva zile!
Ne vedem cu publicul zilnic de la ora 19, în Piața Operei. Întâlnirea e lângă ceas. Doritorii pot să aducă flori și lumânări. Niciuna nu va fi uitată!”, transmit organizatorii Solidarity Hub Timișoara.























