Eveniment

Incendiu la un garaj din Timișoara: intervenție rapidă a pompierilor pe strada Ion Negulici

Un incendiu a izbucnit marți dimineață, 10 februarie, în jurul orei 09:40, la un garaj situat pe strada Ion Negulici din Timișoara, fiind necesară intervenția promptă a pompierilor.

La fața locului au fost mobilizate o autospecială de primă intervenție și comandă, trei autospeciale de stingere, precum și un echipaj SMURD, pentru gestionarea situației și asigurarea măsurilor de siguranță.

Potrivit primelor informații, incendiul a izbucnit într-un garaj folosit ca spațiu de depozitare, afectând și o terasă, cu extindere către o anexă învecinată. Flăcările au cuprins o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime, iar intervenția rapidă a echipajelor a împiedicat propagarea incendiului la alte construcții din zonă. Cauza izbucnirii focului urmează să fie stabilită de specialiști.

Foto: arhivă

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*