Social

Parc fotovoltaic de 6,5 MW la Aeroportul Internațional Timișoara

Aeroportul Internațional Timișoara investește într-un parc fotovoltaic de 6,5 MW pentru independență energetică.

Proiectul va fi realizat pe o suprafață de aproximativ 10 hectare, în incinta aerodromului de la Ghiroda.

Potrivit reprezentanților aeroportului, parcul fotovoltaic va avea o capacitate instalată de 6,5 MW și va fi dotat cu un sistem de stocare a energiei de 10 MW, precum și cu un sistem de pompe de căldură cu o putere de 700 kW. Investiția este finanțată prin Fondul pentru Modernizare, în cadrul unei scheme de ajutor de stat dedicată sprijinirii producției de energie regenerabilă pentru autoconsum în aerodromuri.

Prin implementarea acestui proiect strategic, Aeroportul Timișoara își propune să reducă semnificativ costurile cu energia electrică, să crească autonomia energetică și să contribuie la atingerea obiectivelor de mediu asumate la nivel european. Energia produsă va fi utilizată exclusiv pentru alimentarea infrastructurii aeroportuare, diminuând amprenta de carbon a activităților desfășurate.

Licitația pentru proiectare și execuție are termen-limită 26 ianuarie 2026, iar compania desemnată câștigătoare va avea la dispoziție 12 luni pentru finalizarea lucrărilor.

Obiectivul general al proiectului constă în sprijinirea tranziției verzi și creșterea autonomiei energetice a infrastructurii aeroportuare prin realizarea unei investiții în capacități noi de producere a energiei electrice din surse regenerabile (tehnologie fotovoltaică), împreună cu sisteme de stocare a energiei, dedicate exclusiv autoconsumului în cadrul perimetrului aerodromului, în vederea reducerii consumului din surse convenționale, a emisiilor de CO₂ și a creșterii autonomiei energetice.

Activitățile principale ale proiectului sunt:

       Management de proiect;

       Realizare proceduri de achiziție pentru echipamente și dotări, montaj și lucrări de execuție;

       Informare și publicitate;

       Prestarea serviciilor necesare implementării proiectului;

       Punerea în funcțiune a investiției nou create.

Indicatorii vizați de prezenta investiție sunt:

       Producția medie de energie din surse regenerabile: 7.547,920 MWh/an;

       Factorul de capacitate al centralei: 13,250 %;

       Reducerea gazelor cu efect de seră: scădere anuală estimată a gazelor cu efect de seră ca urmare a utilizării energiei stocate pentru activitățile întreprinse în aeroport pe timp de noapte: 1.624,040 echivalent tone de CO2/an;

       Producția totală de energie din surse regenerabile pentru perioada de referință: 150.958,400 MWh.

Valoarea totală a contractului este de 68.564.153,98 lei cu TVA.

Valoarea maximă nerambursabilă a proiectului asigurată din Fondul de Modernizare este de 39.446.904,14 lei, în procent de până la 100 %.

Valoarea asigurată de Beneficiar este de 29.117.249,84 lei.

Durata de implementare a proiectului este de 12 luni, respectiv 01.04.2026 – 30.04.2027.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*