Administrația Națională de Meteorologie a extins, luni, Codul galben de ger.
Valul de frig va persista în cea mai mare parte a țării, astfel că temperaturile minime vor fi cuprinse între -20 și -6 grade. Potrivit ANM, în intervalul 19 ianuarie, ora 10:00 – 19 ianuarie, ora 20:00, în cea mai mare parte a Moldovei și Transilvaniei, în Dobrogea, în sudul, centrul și estul Munteniei, precum și în sudul Olteniei se vor înregistra temperaturi deosebit de scăzute (în medie cu 5…9 grade mai mici decât cele normale datei), cu valori ce se vor încadra în general între -8 și -4 grade.
În nordul Moldovei, precum și în depresiunile și văile din Transilvania gerul va persista și vor fi temperaturi în jurul a -10 grade.
În intervalul 19 ianuarie, ora 20:00 – 20 ianuarie, ora 10:00, temperaturile se vor menține deosebit de scăzute și va fi ger în cea mai mare parte a țării. Temperaturile minime se vor încadra în general între -20 și -8 grade.
Totodată, de marți, în intervalul 20 ianuarie, ora 10:00 – 20 ianuarie, ora 20:00, în județele Botoșani, Iași, Harghita, Mureș, Cluj, Alba și Hunedoara, vor continua să se înregistreze temperaturi deosebit de scăzute (în medie cu 5…9 grade mai mici decât cele normale datei), cu valori ce se vor încadra între -8 și -4 grade, mai scăzute până în jurul a -10 grade, pe văi și în depresiuni, unde gerul va persista.
Potrivit ANM, în intervalul 20 ianuarie, ora 20:00 – 21 ianuarie, ora 10:00, temperaturile se vor menține deosebit de scăzute și va fi ger în cea mai mare parte a țării. Temperaturile minime se vor încadra în general între -20 și -8 grade.
Citește și:

Apa contează! Educație verde pentru viitor

Miercuri, fără apă în Balinț și Bodo

Aquatim anunță lucrări de mentenanță în Herendești

Descărcări electrice, ploi și vijelii în Banat și mai multe zone

Program de lucru RETIM pentru perioada sărbătorilor de iarnă
























