Național

Control național ANPC în centrele comerciale

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a derulat azi o acțiune de control la nivel național în centrele comerciale (mall-uri).

Au fost verificați peste 350 de operatori economici, pentru protejarea consumatorilor.

Sancțiuni aplicate:
• 235 de amenzi contravenționale – peste 790.000 lei
• 25 de avertismente
• oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme – peste 68.000 lei
• oprirea temporară de la comercializare a unor produse – peste 40.000 lei
• confiscarea a 569 bucăți de bijuterii
• oprirea prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru 7 operatori economici

Principalele neconformități constatate:
● prezența insectelor în blocul alimentar
● utilizarea uleiului alimentar cu grad avansat de degradare termică
● produse alimentare cu data limită de consum depășită
● produse oferite spre comercializare în vitrine cu depuneri grosiere de impurități
● produse alimentare cu stare termică modificată
● paviment cu depuneri grosiere de impurități, reziduuri alimentare și lichide
● nerespectarea condițiilor/temperaturilor de depozitare recomandate de producător, pentru produsele cu grad de perisabilitate ridicat (carne, ouă)
● utilizarea echipamentelor/ustensilelor cu grad ridicat de uzură, cu depuneri grosiere de gheață, rugină, impurități
● utilizarea agregatelor frigorifice neigienizate, cu elemente de etanșare a părților mobile depreciate
● lipsa documentelor de autorizare

În momentul transmiterii prezentului comunicat, ANPC informează că acțiunile de control continuă.

Pentru mai multe detalii, accesați link-ul:

https://anpc.ro/anpc-actiune-nationala-de-control-in-centrele-comerciale


Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*