Primăria Șag a fost neincapatoare in aceste zile pentru copiii de la grădinița și școala din localitate care i-au trecut pragul cu colinde. Glasurile pline de emoție și entuziasm au adus în comunitate spiritul Crăciunului, lumină și speranță.
Este un eveniment dedicat tradițiilor autentice și atmosferei de sărbătoare care înnobilează această perioadă a anului.
Astfel, copiii au adus vestea Nașterii Domnului prin colinde și cântece tradiționale pregătite cu grijă alături de cadrele didactice. “Prin frumoasele colinde, ați reînviat tradițiile satului și ați oferit tuturor un dar neprețuit: bucuria copilăriei și credința în magia sărbătorilor.Vă mulțumim pentru efortul și dăruirea voastră, dar și pentru zâmbetele pe care le-ați adus în inimile noastre. Suntem mândri de voi și de cadrele didactice care vă îndrumă cu dragoste și răbdare. Vă dorim sărbători fericite, pline de sănătate, împliniri și multe momente frumoase alături de cei dragi!”, a precizat Flavius Roșu, primarul comunei Șag.



Citește și:

Colegiul Național „Ana Aslan” din Timișoara intră în reabilitare

Primăria Timișoara este pregătită pentru a depune proiectul Inelului 2 pentru finanțare europeană

Colterm are în stoc peste 43.000 MWh de gaz și peste 3.600 de tone de cărbune

Primăria Timișoara vrea un regulament unitar pentru cimitirele din oraș

Primăria Bucovăț: Curățenia de toamnă, fără arderi! Amenzi de până la 45.000 de lei pentru persoanel...
























