Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara a fost reprezentată și anul acesta, de studenți, la CONCURSUL INTERUNIVERSITAR DE TRADUCERI RIGHT WORDS, Ediția a XV-a, în data de 5 noiembrie 2025.
Concursul a avut caracter interuniversitar și s-a adresat studenților de la programele de studii care au limba engleză ca specializare principală sau secundară și celor care studiază limba engleză ca limbă modernă în cadrul facultăților de științe medicale.
Sub coordonarea: conf. dr. Daniela Șilindean, ș. l. dr. Simona Olaru-Poșiar, ș. l. dr. Romanița Jumanca din cadrul Catedrei de Limbi Moderne și Limba română.
Au luat premii studentii: Iasmina Lucaciu, anul III, Facultatea de Medicină a luat Premiul I, limbaj medical
Sebastian Milin, anul III, Facultatea de Medicină, s-a clasat pe locul III, limbaj medical.


























