Vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș, Alexandru Iovescu, a avut astăzi o întâlnire de lucru cu Rebecca Shah, Adjunctul Șefului Misiunii Diplomatice a Marii Britanii în România.
Discuția a vizat proiectele aflate în derulare la nivelul județului în domeniul serviciilor sociale și medicale, cu accent pe înființarea Centrului de recuperare pentru minori cu adicții, în orașul Ciacova.
Centrul va fi primul serviciu rezidențial specializat din județ destinat tinerilor care se confruntă cu adicții, cu o abordare integrată care va include suport medical, psihologic, educațional și social. Investiția este finanțată din bugetul Consiliului Județean Timiș și, în momentul de față se află în etapa de proiectare.
În cadrul discuțiilor, a fost analizată posibilitatea stabilirii unei cooperări tehnice cu instituții și specialiști din Regatul Unit. „Ne-am propus să dezvoltăm rețeaua de servicii sociale și medicale din județ. În acest context, Centrul de la Ciacova este o investiție strategică și cred că ar fi oportun să integrăm în funcționarea lui modele de intervenție validate la nivel european”, a subliniat Alexandru Iovescu, vicepreședinte al CJ Timiș.


























