Polițiștii rutieri din Timişoara au acționat în vederea prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. În doar două ore, polițiștii au aplicat 122 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproape 16.000 de lei.
În 11 septembrie, între orele 12.00-14.00, poliţiştii Biroului Rutier Timișoara au acționat, pe raza municipiului, în scopul prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Astfel, poliţiştii au aplicat 122 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 66 au fost pentru neutilizarea centurii de siguranţă și 18 pentru folosirea telefoanelor mobile în timpul conducerii, cu excepţia celor prevăzute cu dispozitive de tip mâini libere.
Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproape 16.000 de lei.
Ca măsură tehnico-administrativă, a fost reţinut în vederea suspendării un permis de conducere pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor.
De asemenea, au fost retrase trei certificate de înmatriculare.
RECOMANDĂRI:
- Reduceţi viteza la trecerile pentru pietoni, în zonele aglomerate, în aproprierea şi la traversarea intersecţiilor, la depăşirea mijloacelor de transport oprite în staţii şi în zona unităţilor şcolare!
- Respectaţi-vă partenerii de trafic!
- Nu conduceţi când sunteţi obosit!
- Evitaţi administrarea medicamentelor ale căror reacţii adverse pot influenţa conducerea autovehiculului!
- Nu folosiţi telefoanele mobile în timpul conducerii!
- Înainte de a porni motorul, aşezaţi copiii pe bancheta din spate şi fixaţi-le centurile de siguranţă!
- Dacă aţi consumat băuturi alcoolice NU CONDUCEŢI!
Citește și:

Tânăr de 23 de ani, reținut pentru tentativă de furt calificat la Lugoj

Cetățean chinez depistat cu un permis de conducere internațional fals

Un bărbat s-a spânzurat în pădurea de la Giroc

Refuzul testării biologice i-a adus reținerea pentru 24 de ore unui șofer din Timiș

Bătrân reținut pentru aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală


























