Noua clădire a Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara a fost dată în folosință, după mai bine de un deceniu de lucrări. Aceasta are 150 de paturi și va găzdui urgențele, laboratoarele, policlinica, radiologia, chirurgia pediatrică, terapia intensivă, ortopedia și secția de prematuri.
Reamintim, lucrările la noua clădire a spitalului din Timișoara au început în 2014, dar au întâmpinat obstacole. Primul constructor a intrat în insolvență, iar proiectul s-a confruntat cu lipsa de fonduri. În 2020, lucrările erau finalizate în proporție de 95%. Ultimul contract, în valoare de 5,9 milioane de lei fără TVA, a fost încheiat cu Sulfatim SRL pentru lucrări suplimentare și respectarea normativelor ISU. În iulie 2023 au început lucrările de amenajare a spațiilor exterioare, realizate de SDM.
Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Louis Ţurcanu” Timişoara a fost înfiinţată în anul 2000, în cadrul programului Remssy, program finanţat de către Ministerul Sănătăţii în colaborare cu Guvernul Confederaţiei Elveţiene. UPU funcţionează în clădirea principală a celor două Clinici de Pediatrie, la parter, asigurându-se astfel un acces rapid şi uşor spre camera de resuscitare.
Ca urmare a lucrărilor de reparaţie şi recompartimentare ale spitalului desfăşurate în perioada noiembrie 2002 – iunie 2004, infrastructura secţiei UPU cuprinde: camera de resuscitare (1 loc), camera de evaluare si tratament imediat (4 locuri), camera de urgente minore (4 locuri), camera personalului + registratura, depozit, sala de asteptare, spatiu administrativ si rampa de acces.
Din structura personalului UPU fac parte: 11 medici, 17 asistenţi medicali, 8 infirmiere, 5 ingrijitoare de curatenie, 5 registratori si 5 brancardieri.
În cadrul spitalului, pentru precizarea unui diagnostic corect avem acces permanent la investigaţii paraclinice (de laborator, radiologie, tomografie computerizata) si consulturi interdisciplinare (pediatrie, chirurgie şi ortopedie pediatrică, NPI, TI) iar în zilele lucrătoare între orele 8-20 consulturi interdisciplinare (ginecologie, dermatologie, ORL, oftalmologie) prin Ambulatoriul de Specialitate al spitalului.


























