Eveniment

Percheziții la timișeni care făceau contrabandă cu țigări

Percheziții la timișeni care făceau contrabandă cu țigări

În 22 septembrie, în cadrul cercetărilor efectuate în dosarul penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, privind săvârșirea infracțiunii de contrabandă, polițiștii Secției 4 Rurale Peciu Nou au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, în comuna Sânmihaiu Român.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 74.820 de țigarete de diferite mărci, provenite din contrabandă, 3 arme deținute ilegal (una letală artizanală și două neletale supuse autorizării), 23.300 de lei, 1.350 de euro, două telefoane mobile și alte bunuri de interes pentru cauză.

În baza probatoriului administrat, s-a dispus efectuarea urmăririi penale față de un bărbat, de 65 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, acesta fiind reținut, pentru 24 de ore și introdus în arestul I.P.J.

Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul polițiștilor Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, polițiștilor Serviciului Criminalistic, cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș și jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*