Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au continuat în această perioadă verificarea terenurilor din Timișoara neîntreținute, necosite, pe care cresc plante cu caracter alergen cum este ambrozia, pe lângă constatărilor din teren ale polițiștilor locali existând și numeroase sesizări din partea cetățenilor pe această linie.
Astfel, în ultima săptămână au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale de câte 2.500 lei fiecare, patru dintre acestea fiind aplicate în cazul societăților care administrează cimitire, unde au fost de asemenea constatate cazuri în care era plin de ambrozie necosită.
Au fost aplicate sancțiuni în cazul unor terenuri de pe străzile Clășca, C-tin Silvestru, A. Golopenția, M. Jora, Albăstrelelor, Armoniei, Dan Carpin, Torontalului, Budai Deleanu și în cimitirele din Calea Șagului, Buziașului, Stuparilor și Ovidiu Balea.
Sancțiunile se adaugă celor 136 de amenzi aplicate deja de polițiștii locali pentru neîntreținerea terenurilor și necosirea vegetației pe parcursul anului.
Poliţia Locală le atrage din nou atenția proprietarilor de terenuri să le îngrijească pentru a evita aplicarea de sancțiuni și întocmirea dosarelor de propunere a supraimpozitării conform HCL 266/2016.
Citește și:

Certificate fiscale eliberate automat, mai simplu și mai rapid pentru timișoreni

4 Octombrie, Ziua Mondială a Animalelor! Acțiune dedicată drepturilor animalelor la Timișoara

Descoperă Derdelușul Momo, cea mai lungă pârtie de snowtubing din România. Vino să te distrezi la mu...

RETIM anunță modificarea tarifelor de facturare (colectare-transport și tratare) a deșeurilor munici...

Consiliul Județean Timiș și Visit Timiș promovează județul și identitatea Banatului la Flight Festiv...
























