În această săptămână, polițiștii rutieri din județul Timiș își vor concentra acțiunile în mod special pe respectarea regimului legal de viteză, având în vedere faptul că aceasta reprezintă una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere.
În weekend-ul trecut, polițiștii au desfășurat activități de prevenire și combatere a abaterilor rutiere, în urma cărora au fost aplicate 288 de sancțiuni contravenționale și au fost constatate 6 infracțiuni.
Au fost reținute 28 de permise de conducere și 15 certificate de înmatriculare. Cele mai multe sancțiuni au vizat: depășirea vitezei legale (152), nepurtarea centurii de siguranță(28), abateri bicicliști/motocicliști (11), depășiri neregulamentare (9).
Totodată, polițiștii au efectuat 292 de testări pentru prevenirea consumului de alcool și 11 testări pentru prevenirea consumului de droguri la volan.
Dintre infracțiuni, 4 au vizat conducerea unor vehicule neînmatriculate sau cu numere false, iar 2 au fost pentru conducere fără permis sau cu permis suspendat. De asemenea, 9 permise au fost reținute pentru depășirea vitezei legale.
IPJ Timiș le recomandă tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație, să manifeste prudență și responsabilitate, pentru siguranța proprie și a celorlalți.
Citește și:

Accident rutier în Moșnița. O femeie de 36 de ani a ajuns la spital

Percheziții în Timiș într-un dosar privind jocurile de noroc ilegale. Prejudiciu de 3 milioane lei

Tânăr reținut pentru tâlhărie calificată la Timișoara. Cum a procedat

Infracțiuni pe bandă rulantă în trafic: patru șoferi reținuți la Timișoara

Tentativă de trecere frauduloasă a frontierei depistată la PTF Stamora-Moravița
























