Centrul de Mari Arși de la Timișoara va fi finalizat până în decembrie, urmând ca în primăvara anului viitor să fie dat în folosință.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete s-a aflat azi la Timișoara și împreună cu președintele CJ Timiș, Alfred Simonis au făcut o vizită de lucru pentru a verifica stadiul lucrărilor. „Această lucrare a început în iulie 2023 și iată că astăzi discutăm despre darea în folosință. La Ministerul Sănătății am demarat deja procedura de licitație publică pentru achiziționarea de echipamente medicale pentru dotarea noii unități. Nu discutăm doar despre o unitate în care se tratează arși, discutăm despre 27 de paturi de ATI, despre 25 de săli de operație și despre 58 de posturi în UPU„, a explicat Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății.
Investiția constă în construirea unei clădiri noi, în care să funcționeze integrat Centrul de Arși, compus din 6 paturi pentru mari arși, 6 paturi pentru arși intermediari și post-critici și 5 paturi pentru microchirurgie și chirurgie reconstructivă; secția ATI cu 27 paturi; blocul operator cu 25 de săli de operație; spații conexe (Sterilizare, Farmacie, spații administrative și logistice, spații tehnice, etc.) și un heliport. De asemenea, va funcționa și UPU-SMURD cu 58 de posturi.
Valoarea investiției este de 66 milioane de euro. Finanțarea este asigurată în cadrul proiectului privind Reforma Sectorului Sanitar – Îmbunătăţirea Calităţii şi Eficienţei Sistemului Sanitar finanţat din Acordul de Împrumut nr 8362 dintre Guvernul României şi Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD).



























